Se distribuie cererile pentru ajutoarele de încălzire

Se distribuie cererile pentru ajutoarele de încălzire


Primăria Municipiului DEJ, prin  Direcția de Asistență Socială anunță demararea procedurilor privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, în conformitate Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Potrivit Legii nr. 226/2021, familiile și persoanele singure pot beneficia de ajutoare pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie dacă veniturile medii nete lunare sunt: 2053 lei pentru persoanele singure, respectiv 1386 lei/ membru în cazul familiilor.

Persoanele eligibile interesate pot prelua cererile de la Direcția de Asistență Socială, poarta 2, începând cu data de 18 OCTOMBRIE.

Cererile completate și actele justificative pot fi depuse la Primăria Municipiului Dej, Casa Căsătoriilor, începând cu data de 24 OCTOMBRIE 2022, zilnic de luni- vineri, între orele 9.00-15.00, pot fi depuse prin intermediul asociațiilor de proprietari sau pot fi transmise și electronic, pe adresa de e-mail: primaria@dej.ro.

Toate informațiile privind actele necesare, tipurile de ajutoare, categoriile de beneficiari, modelul de cerere se regăsesc afișate la primăria Municipiului Dej, poarta 2 Serviciul de Asistență Socială, accesând site-ul  www.primariadej.ro, Secțiunea Informații Publice, Acte necesare, Acte necesare pentru activități de asistență socială,

sau accesând link-urile:

Informații generale

Beneficiari

Acte necesare

Depunerea documentelor

Cerere scurta

Tipuri de ajutoare de încălzire

Lista bunurilor