Klausenburg Retro Racing la Dej

Klausenburg Retro Racing la Dej


Centrul municipiului Dej va găzdui la finalul acestei săptămâni, în 15 și 16 septembrie, evenimentul automobilistic, Klausenburg Retro Racing. Aflat la a VIII-a ediție, evenimentul  organizat de Asociatia Club Sportiv Klausenburg Retro Racing cu sprijinul Primăriei Municipiului Dej, va debuta sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 18:00 în Piața Bobâlna cu ceremonia Startului Festiv urmând ca duminica, 16 septembrie, după ora 12:00  să se desfășoare manșele cronometrate pe circuitul stradal amenajat in centrul municipiului.

La startul concursului de la Dej se vor alinia un numar de 55 de autoturisme care vor putea fi admirate pe parcursul celor 2 zile în Piața Bobâlna.

Pentru buna defășurare a evenimentului Klausenburg Retro Racing, circulația în zona centrală va fi închisă începând de sâmbătă 15 septembrie, ora 16:30 până duminică 16 septembrie, ora 21:00.

Șoferii care au traseu prin piața centrală, sunt sfătuiți să aleagă străzile adiacente acesteia și să nu își lase autoturismele parcate în zona cu restricții.