Primăria Municipiului Dej, prin Serviciul Impozite și Autorizări, vă aduce la conoștință că, în conformitate cu prevederile HCL nr. 158 din 18.12.2025, toți transportatorii autorizați care desfășoară activitatea de transport persoane în regim de taxi au obligația de a se prezenta până în data de 15 ianuarie 2026 la sediul Serviciului, în vederea aplicării vizei anuale pe autorizațiile de taxi.
Cu această ocazie, vă rugăm să depuneți toate documentele valabile aferente autovehiculelor pentru care au fost emise autorizațiile taxi, respectiv:
- certificatul de înmatriculare al autovehiculului (copie)
- inspecția tehnică periodică valabilă;
- certificatul de agreare pentru taxi al autovehiculului;
- buletinul de verificare metrologică;
- contractul de dispecerizare;
- copie după atestatul profesional al conducătorului auto;
- dovada achitării taxei pentru aplicarea vizei anuale;
- orice alte documente prevăzute de legislația aplicabilă.
Vă mulțumim pentru respectarea procedurilor legale.