Se pot depune în continuare solicitări pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate

Se pot depune în continuare solicitări pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate


Primăria Municipiului Dej prelungește termenul de depunere a solicitărilor pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate până în data de  29 noiembrie, urmare ultimului anunț al Agenției Fondului de Mediu, potrivit căruia sesiunea de lansare a programului va avea loc în prima parte a anului 2023 și nu în data de 11 noiembrie, așa cum era anunțat anterior.

 137 de persoane  au depus solicitări la Primăria Municipiului Dej pentru a se înscrie în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate.

Depunerea solicitărilor se prelungește până în data de 29 noiembrie 2022 ( inclusiv).

Persoanele interesate pot depune solicitări zilnic de luni până vineri, între orele 08:00-16:00 la Registratura Primăriei Municipiului Dej sau prin e-mail la adresa: primaria@dej.ro.

Modelul de solicitare poate fi descărcat accesând următooarele link-uri Model în format editabil  , Model în format PDF  , sau poate fi preluat de la Registratura Primăriei Municipiului Dej.

Preluarea solicitărilor are ca scop identificarea numărului de autovehicule pentru care Primăria Municipiului Dej va solicita finanțarea Agenției Fondului de Mediu( AFM). 

În momentul în care se va deschide sesiunea de finanțare administrația locală va depune solicitarea de finanțare către Agenția Fondului de Mediu( AFM) și se va încheia contractual de finanțare în limita bugetului alocat sesiunii de finanțare de către AFM.

După semnarea contractului de finanțare cu Agenția Fondului de Mediu, toate persoanele care au depus solicitări pentru a se înscrie în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate, vor fi contactate telefonic în scopul completării dosarului cu actele necesare.

Reamintim condițiile de eligibilitate potrivit ORDINULUI nr. 2.261 din 23 august 2022 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate

 Este considerat eligibil proprietarul de autovehicul uzat care îndeplineşte următoarele condiţii la data solicitării stimulentului pentru casare:

- este persoană fizică cu domiciliul/reședința în România;

- are domiciliul/reședința pe raza teritorială a UAT Dej;

- deţine în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și se află în evidențele fiscale ale UAT Dej;

 - nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;

- nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul Rabla Clasic sau prin Programul Rabla Plus, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program;

- nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiții:

- este înregistrat în evidențele fiscale ale UAT Dej;

- la data participării în Program are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;

- are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară;

- conține componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).

 Beneficiarul stimulentului de casare se angajează că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 4 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului.