Anunțuri

Avertizare meteorologică COD GALBEN
Avertizare meteorologică COD GALBEN

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Interval de valabilitate: 10 mai, ora 13 - 10 mai, ora 21
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
 

      În intervalul menționat, în Banat, Crișana, vestul și sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ  COD GALBEN
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

 COD GALBEN

Interval de valabilitate: 09 mai, ora 13 - 09 mai, ora 21

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată          

     În intervalul menționat, în Transilvania, Maramureș și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp.

         Notă: Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Dezbatere publică in data de 25.05.2022
Dezbatere publică in data de 25.05.2022

Descărcare documente

BORZASI REGLEMENTARI

CAMPEAN FELICIAN REGLEMENTARI

FARCAS -REGLEMENTARI

Plan de situatie FIL final

TOLCA PLAN DE SITUATIE SI SIMULARE

Perioada de autorecenzare online şi autorecenzare asistată se apropie de final
Perioada de autorecenzare online şi autorecenzare asistată se apropie de final

Perioada pentru autorecenzarea online şi autorecenzarea asistată se apropie de final.

Primăria Municipiului Dej informează că persoanele care vor să se autorecenzeze mai au la dispoziție 10 zile până în data de 15 mai, când se încheie etapa autorecenzării.

Autorecenzarea se poate realiza în două moduri:

  1. Autorecenzare online prin completarea chestionarului care poate fi accesat pe  site-ul www.recensamantromania.ro.
  2. Autorecenzare asistată prin intermediul recenzorilor care pot fi găsiți în următoarele locații:

-Sediul Primăriei Municipiului Dej- Sala Mare- luni-vineri  între orele 08:00-16:00, sâmbăta și duminica între orele 12:00-15:00;

-Școala Generală nr.5, luni-vineri  între orele 08:00-16:00, sâmbăta și duminica între orele 12:00-15:00

-Căminul Cultural Șomcutul Mic, luni-vineri între orele 12:00-16:00, sâmbăta, duminica între orele 12:00-15:00;

-Autorecenzarea aduce ca și prim beneficiu o zi liberă, 100% plătită, fiecărei persoane angajate!

Potrivit ultimelor date publicate de Direcția de Statistică Cluj, Municipiul Dej se situează pe primul loc între municipii, cu un procentaj de 33,63% chestionare completate.

„Ziua Europei” la Muzeul Municipal Dej
„Ziua Europei” la Muzeul Municipal Dej

 

Primăria Municipiul Dej prin Muzeul Municipal marchează importanța zilei de 9 mai, Ziua Europei, prin filmul documentar ”Generațiile UE. Istoria Europei pe scurt”, film realizat sub egida Comisiei Europene.

Filmul rulează luni, 9 mai, de la orele 9:00, 10:00, 11:00, 12:00 și 13:00 în cadrul Sălii Multimedia a Muzeului Municipal. Intrarea este gratuită atât pentru vizionarea documentarului cât și pentru vizitarea galeriilor muzeului. De asemenea filmul documentar va fi disponibil și pe pagina de facebook Municipiul Dej și Muzeul Municipal.

De Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația Schuman”, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

ANUNȚ LICITAȚIE PARCĂRI  MAI 2022
ANUNȚ LICITAȚIE PARCĂRI MAI 2022

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Interval de valabilitate: 04 mai, ora 12 - 04 mai, ora 21
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

      În intervalul menționat la munte, în Banat, Crișana, Transilvania, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ  COD GALBEN
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN

Interval de valabilitate: 27 aprilie, ora 12 - 28 aprilie, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

            În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și pe alocuri intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și izolat 40...60 l/mp.

ANUNȚ PUBLIC „Plan de mobilitate urbană durabilă” în municipiul Dej, județul Cluj
ANUNȚ PUBLIC „Plan de mobilitate urbană durabilă” în municipiul Dej, județul Cluj

Documentul poate fi vizualizat urmând linkul următor

PLAN DE MOBILITATE URBANA DEJ

Dezbatere publică in data de 29.04.2022
Dezbatere publică in data de 29.04.2022

Ședință de îndată a Consiliului Local al Municipiului Dej
Ședință de îndată a Consiliului Local al Municipiului Dej

      În conformitate cu prevederile art. 133, alin. (2) și 134,  alin. (4)  din Ordonanța de Urgență Nr.57/2019  privind  Codul administrativ, se convocă şedinţa  de îndată a Consiliului Local al Municipiului Dej care va avea loc în data  de  19 aprilie   2022, ora 14 00.

         Lucrările ședinței se vor desfășura pe platforma  on-line, cu următoarea

 

ORDINE DE ZI:

 

            1. Proiect de hotărâre  privind  aprobarea suplimentării creditelor de angajament şi a creditelor bugetare necesare pentru ajustarea preţului Contractului de achiziţie publică de lucrări, ca urmare a încheierii Actelor adiţionale necesare modificării contractului de finanţare Nr.  2545 din 03.07.2018 aferent investiției „Modernizarea coridorului integrat de mobilitate urbană reprezentat de Strada 1 Mai (tronson 1 Mai Nr. 182 - intersecție Strada Ion Pop Reteganu), Strada Ion Pop Reteganu – Pod Someș - Străzile Libertații - Bistriței până la limita administrativ - teritorială a Municipiului Dej, inclusiv acces către Autobaza ”TRANSURB” Dej și modernizare Autobaza ”TRANSURB” S.A.” Cod SMIS 118104.

           2. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării la proiectul “STAȚII DE ÎNCĂRCARE PENTRU MAȘINI ELECTRICE ÎN MUNICIPIUL DEJ” în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehiculele electrice în localități.          

 

Materialul prezentat pe ordinea de zi va fi transmis în format electronic, prin e-mail, către consilieri, în data de  19 aprilie și pe suport de hârtie  către președintele de ședință și comisiile de specialitate.

Proiectul  de hotărâre a fost trimis pentru avizare/ depunere amendamente (dacă este cazul)  la:

Comisia juridică și de disciplină, pentru activități de protecție socială, muncă și protecția copilului;

Comisia pentru activități economico - financiare și agricultură,

Comisia pentru activități de amenajare a teritoriului,urbanism,protecția mediului și turism,

Comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate, familie și sport

ANUNȚ PUBLIC „Plan de mobilitate urbană durabilă” în municipiul Dej, județul Cluj.
ANUNȚ PUBLIC „Plan de mobilitate urbană durabilă” în municipiul Dej, județul Cluj.

Documentul poate fi vizualizat urmând linkul următor

PLAN DE MOBILITATE URBANA DEJ

 

 

 

Acțiune de colectare de deșeuri electrice și electronice, de astăzi la Dej
Acțiune de colectare de deșeuri electrice și electronice, de astăzi la Dej

În perioada 14-16 aprilie are loc la Dej Campania de informare si colectare DEEE (deșeuri de echipamente electrice si electronice), sub denumirea "ORASE CURATE"- Dej , organizată de ECOTIC Transilvania și GreenWEEE International în colaborare cu Primăria Municipiului Dej .

Pe parcursul campaniei este asigurată preluarea gratuită de la domiciuliu a echipamentelor DEEE prin comandă telefonică la numerele de telefon 0747.326.842 și 0749.326.842.

Persoanele fizice cu vârsta de peste 18 ani, care predau DEEE (inclusiv becuri și neoane)  în cantitate de minim 10 kg vor primi un voucher și vor fi înscrise automat la o tombolă, ale cărei premii sunt: un aspirator, un cuptor cu microunde și un fier de călcat.

 Desemnarea căștigătorilor va avea loc prin tragere la sorți în data de 21 aprilie 2022, la sediul Primăriei Municipiului Dej

Mai multe detalii despre campanie pot fi vizualizate accesând link-ul : https://www.ecotic.ro/proiecte/orase-curate-dej-14-16-aprilie-2022/ și de la reprezentanții ECOTIC Transilvania, care ridică deșeurile.

 

Lista categoriilor de DEEE

1. Echipamente de transfer termic:

- frigidere, congelatoare, distribuitoare automate de produse reci, echipamente de aer condiţionat, echipamente de dezumidificare, pompe de căldură, radiatoare cu ulei şi alte echipamente de transfer termic utilizând alte fluide decât apa pentru transferul termic.

 

2. Ecrane monitoare şi echipamente care conţin ecrane cu o suprafaţă mai mare de 100 cm2:

- ecrane, televizoare, cadre foto LCD, monitoare, calculatoare portabile, calculatoare mici portabile.

 

3. Lămpi:

- lămpi fluorescente drepte, lămpi fluorescente compacte, lămpi fluorescente, lămpi cu descărcare în gaze de înaltă intensitate - inclusiv lămpi cu vapori de sodiu la înaltă presiune şi lămpi cu halogenuri metalice -, lămpi cu vapori de sodiu la joasă presiune, LED.

 

4. Echipamente de mari dimensiuni:

- maşini de spălat rufe, uscătoare de haine, maşini de spălat veselă, maşini de gătit, sobe electrice, plite electrice, aparate de iluminat, echipamente de reproducere a sunetului sau imaginilor, echipamente muzicale cu excepţia orgilor instalate în lăcaşuri de cult, aparate de tricotat şi ţesut, unităţi centrale de calculator de mari dimensiuni, imprimante de mari dimensiuni, fotocopiatoare, automate cu monede de mari dimensiuni, dispozitive medicale de mari dimensiuni, instrumente de supraveghere şi control de mari dimensiuni, distribuitoare automate de produse şi bancnote de mari dimensiuni, panouri fotovoltaice.

 

5. Echipamente de mici dimensiuni:

- aspiratoare, aparate de curăţat covoare, aparate de cusut, aparate de iluminat, cuptoare cu microunde, echipamente de ventilare, fiare de călcat, aparate de prăjit pâine, cuţite electrice, fierbătoare de apă, ceasuri deşteptătoare şi ceasuri de mână, aparate de ras electrice, cântare, aparate pentru îngrijirea părului şi de îngrijire corporală, calculatoare de buzunar, aparate de radio, camere video, aparate video, echipamente de înaltă fidelitate, instrumente muzicale, echipamente de reproducere a sunetului sau imaginilor, jucării electrice şi electronice, echipamente sportive, calculatoare pentru ciclism, scufundare, cros, canotaj etc., detectoare de fum, regulatoare de căldură, termostate, unelte electrice şi electronice de mici dimensiuni, dispozitive medicale de mici dimensiuni, instrumente de supraveghere şi control de mici dimensiuni, distribuitoare automate de produse de mici dimensiuni, echipamente de mici dimensiuni cu panouri fotovoltaice integrate.

 

6. Echipamente informatice şi echipamente pentru comunicaţii electronice de dimensiuni mici, nicio dimensiune externă mai mare de 50 cm:

- telefoane mobile, GPS, calculatoare de buzunar, routere, calculatoare personale, imprimante, telefoane.

Ședinţa  ordinară a Consiliului Local al Municipiului Dej
Ședinţa  ordinară a Consiliului Local al Municipiului Dej

      În conformitate cu prevederile art. 133, alin. (1) și 134 din Ordonanța de Urgență Nr.57/2019  privind  Codul administrativ, se convoaca şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Dej care va avea loc în data  de 14 aprilie 2022, ora 1500.

          Lucrările se vor desfășura în Sala de ședințe a Consiliului Local, cu următoarea

 

ORDINE DE ZI:

 

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor de atribuire a locuințelor  sociale și constituirea Comisiei mixte pentru întocmirea Listei de priorități.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri și cheltuieli a Municipiului Dej și a unor instituții subordonate.
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea majorării tarifelor de transport cu autobuze în Municipiul Dej.
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Dej, județul Cluj.
  5. Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special la Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Centrul Agro Transilvania Cluj SA, în vederea exercitării dreptului de acționar.
  6. Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special la Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății Tetarom SA, în vederea exercitării dreptului de acționar.
  7. Proiect de hotărâre privind propunerea de acceptare a ofertei de donație a unui teren în suprafață de 1767 mp, situat în Dej, str.Bucovinei nr.7, înscris în CF nr.60522 Dej, număr cadastral 60522 și introducerea acestuia în domeniul public al municipiului Dej.
  8. Proiect de hotărâre privind însușirea și actualizarea poziției nr.52 din Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Dej, atestat prin H.G.969/2002, conform Anexă.
  9. Proiect de hotărâre privind aprobare PUD pe strada Păcii, nr.2.
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea PUD pe strada Podgorenilor, nr.17.
  11. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării art.13 din Regulamentul activității în regim de taxi sau în regim de închiriere în raza administrativ-teritorială a Municipiului Dej.
  12. Soluționarea unor probleme ale administrației publice locale.

Materialele prezentate la ordinea de zi vor fi transmise în format electronic, prin e-mail, către consilieri, începând cu data de 8 aprilie 2022 și în format scris către comisiile de specialitate și președintele de ședință.

 Proiectele  de hotărâre au fost trimise pentru avizare/ depunere amendamente (dacă este cazul)  la:

    Comisia juridică și de disciplină, pentru activități de protecție socială, muncă și protecția copilului;

    Comisia pentru activități economico, -financiare și agricultură,

    Comisia pentru activități de amenajare a teritoriului,urbanism,protecția mediului și turism,

    Comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate, familie și sport.

Acțiune de plantare la Dej
Acțiune de plantare la Dej

Primăria Municipiului Dej organizează sâmbătă, 9 aprilie, cu începere de la ora 10:00, o acțiune de plantare de puieți în zona pădurii din Viile Dejului, aflată în fondul forestier al municipiului Dej.

Acțiunea se realizează în colaborare cu Ocolul Silvic Dej și Fujikura Automotive Romania SRL, cu participarea unor cadre didactice și elevi dejeni, iar pe parcursul ei va fi împădurită o suprafață de 1,5 ha prin plantare de puieți de carpen, frasin, fag, stejar.