Vernisaj expoziție: In Memoriam Regimentului 32 Infanterie Dej

Vernisaj expoziție: In Memoriam Regimentului 32 Infanterie Dej


În cadrul evenimentelor dedicate Centenarului Marelui Război (1914-1918), Primăria Municipiului Dej prin Muzeul Municipal Dej, în colaborare cu Asociația ,,Exploratorii transilvăneni” (Asociația ,,Erdélyi Kutatocsoport”) și Centrul de Informare și Promovare Turistică Dej, organizează expoziția comemorativă intitulată: ,,IN MEMORIAM Regimentului 32 Infanterie Dej”, marți, 9 aprilie, ora:17:00. Expoziția va rămâne deschisă la Muzeul Municipal Dej în perioada 9 aprilie -25 mai 2019.

Expoziția cuprinde echipament militar și armament, medalii și insigne militare, obiecte personale și documente referitoare la unele personalități dejene, semne de identificare personală, cărți poștale și scrisori trimise de pe front, materiale de propagandă și susținere a războiului. Numeroase obiecte și documente prezentate ne oferă informații despre activitatea a doi ofițeri superiori: Marian Popu, comandant al Gărzii Naționale Românești din Dej în 1918 și Arthur Dan, comandant al Regimentului 81 Dej în perioada interbelică precum și a personalităților Emil Trișcă, Albert Porkolab și Victor Rusu. Expoziția își propune reconstituirea unei părți din multiplele fațete ale unui eveniment cu un impact major asupra istoriei secolului al XX-lea în Europa.

Românii din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina și Basarabia au fost mobilizați pe font începând cu luna august 1914. Din Transilvania au plecat pe câmpul de luptă 926.500 de soldaţi şi ofiţeri, reprezentând 16,5 % din populaţie. Pe naţionalităţi, românii reprezentau 52,27 %, cu 484.924 de militari, maghiarii 27,75%, cu 257.110 militari, germani 9,44%, cu 87.500 militari, alte naţionalităţi (evrei, ruteni, slovaci, romi) 10, 52%, cu 96.966 de militari.

După încorporarea contingentelor de rezervişti, în noaptea de 12 august 1914, s-a decretat mobilizarea generală. Oraşul Dej a devenit un furnicar de oameni, dintre care majoritatea covârşitoare erau români mobilizaţi în armata austro-ungară. Recruții veneau la Dej însoţiţi de cei dragi, de învăţătorul sau preotul din sat. Au fost înrolaţi câteva mii de tineri din Dej şi din satele de pe Valea Someșului în Regimentul 32 honvezi Dej. Soldaţii români aveau bonete de culoare violet şi numărul 32 era scris pronunţat pe ele, cu culoare albă, reprezentând numărul Regimentul din Dej.

În ziua de 22 august 1914, efectivul activ al Regimentului 32 şi contingentele mobilizate de curând, echipate de luptă au plecat pe front o parte dintre ei pe frontul din Ucraina iar alții pe frontul din Serbia. Până la sfârșitul anului 1918, în cimitirul de pe Dealul Florilor au fost înhumați 355 de militari al căror nume se cunoaște, alături de care își dorm somnul de veci alți 149 de militari necunoscuți, căzuți la datorie în Primul Război Mondial.

 

 

Primar

Morar Costan